Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Lun, 04 Noi 2013Future Communities - ECDL în cadrul primului eveniment dedicat inovaţiei şi tehnologiei

  • Între 30 oct și 1 nov 2013 s-a desfășurat la Biblioteca Națională a României Future Communities//Open Innovation Fair, primul târg de inovație prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităților din România, care s-a bucurat de prezenţa dnei. Neelie Kroes, vicepreședinte Comisia Europenă şi Comisarul european pentru Agenda Digitală. Ca operator national al ECDL Foundation în România, ECDL ROMANIA garantează suportul pentru obiectivele Agendei Digitale fiind prezentă la eveniment.

    Conferinţa de inaugurare a Future Communities a avut loc miercuri, 30 oct, la Biblioteca Naţională din Bucureşti, principalul invitat al dezbaterilor fiind Neelie Kroes, vicepreşedinte Comisia Europeană şi Comisarul european pentru Agenda Digitală, care a declarat: "Every european should be digital." 
    De asemenea, la dezbateri au fost prezenţi Dan Nica, ministrul pentru societatea informaţională, Dacian Cioloş, Comisarul Pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, dar şi Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Paul Andre Baran, campionul digital al României şi directorul programului Biblionet.


    Future Communities// Open Innovation Fair a fost inițiat de programul Biblionet și Ministerul pentru Societatea Informațională, sub Înaltul Patronaj al Guvernului României.
    ECDL ROMANIA s-a numarat printre expozanţii târgului de inovaţie şi totodata a prezentat impactul programului pilot ECDL EqualSkills pentru mediul rural derulat în prima parte a acestui an ca urmare a parteneriatului cu Biblionet.