Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Vin, 02 Noi 2007Angajati cu certificate ECDL la ASP Bihor

  • Joi, 1 noiembrie 2007, a fost o zi deosebita pentru un numar de 24 de angajati ai Autoritatii de Sanatate Publica Bihor. Acestia au primit diplomele ECDL într-un cadru festiv, prilej cu care s-a evocat efectul benefic pe care l-a avut obtinerea permisului ECDL în cresterea performantelor la locul de munca datorita competentelor crescute în utilizarea calculatorului.

    La acest eveniment a participat din partea ASP Bihor doamna Director Executiv Adjunct Dr. Zoia Bitea care a avut numai cuvinte de apreciere la adresa cursantilor pentru efortul depus si pentru rezultatele obtinute, deoarece toti cei 24 de angajati înscrisi la curs au promovat examenele pentru obtinerea permisului ECDL.

    Doamna Dr. Zoia Bitea a mai adaugat ca acesta este doar un prim pas în ceea ce priveste pregatirea personalului din subordine atât în domeniul IT cât si în alte domenii specifice fiecarui loc de munca.

    Din partea Asociatiei "instruIT" a participat domnul Vicepresedinte prof. ing. Iosif Curta care a tinut sa le multumeasca si sa-i felicite pe toti cursantii pentru abnegatia cu care s-au pregatit si pentru interesul aratat pe tot parcursul programului de instruire. Domnul Iosif Curta a tinut sa puncteze faptul ca obtinerea permisului ECDL certifica existenta unui nivel ridicat de competente în utilizarea calculatorului, competente în conformitate cu standardele recomandate de Uniunea Europeana.

    Angajatii ASP Bihor considera ca au facut doar un prim pas în procesul lor de perfectionare, fapt dovedit de multimea de întrebari adresate reprezentantului Asociatiei "instruIT" despre alte cursuri cu certificare internationala atât din domeniul IT, cât si din alte domenii.

    Le uram mult succes în continuare !