Choose an ECDL Test Center
Sign-up Now for ECDL
  • Tue, 13 Jun 2017Final ediţie aniversară 5 licee 5 muzee la Muzeul Satului

  • ECDL ROMANIA vă invită miercuri, 14 iunie 2017, ora 11:00, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, pentru a afla împreună premianţii ediţiei a 10-a a proiectului 5 licee  5 muzee. Începând cu luna februarie, elevi din cinci licee din capitală au vizitat gratuit cinci muzee din Bucureşti, fiind provocaţi la un concurs online de cultură generală.
     
    5 licee  5 muzee este un program educaţional dedicat elevilor de liceu, prin care se încurajează participarea tinerilor la manifestări culturale. Miercuri, vom sărbători în aer liber finalul acestei etape a proiectului, înconjuraţi de atmosfera deosebită din grădina Muzeului Satului, împreună cu toţi participanţii - elevi şi profesori, reprezentanţi ai muzeelor partenere (Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică - Minovici, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I) şi organizatori (ECDL ROMANIA alături de Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti).
     
    La etapa aniversară de anul acesta a proiectului 5 licee 5 muzee, ce s-a desfăşurat în perioada februarie – iunie 2017, au fost implicaţi alţi 250 de elevi din alte 5 noi licee din Bucureşti: Şcoala Centrală, Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, Colegiul Naţional Elena Cuza şi Colegiul Național Ion Creangă.
     
    Cele 5 muzee partenere pentru această ediție, care i-au provocat pe liceeni la concursul online de cultură generală sunt: Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică - Minovici, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I.
     
    Tinerii au fost încurajaţi să realizeze o pagină cât mai activă pe site-ul web al unei reţele de socializare, astfel încât să reuşească să promoveze activităţile la care au luat parte în rândul cât mai multor colegi, profesori sau prieteni, trezindu-le şi acestora apetitul pentru a merge la muzee.

    Săptămâna aceasta, în cadrul evenimentului final, vom afla care au fost cei mai buni elevi la testul de cultură generală şi vom premia cea mai de impact pagină web. Atmosfera va fi înveselită de Grupul Fantezia de la Clubul Copiilor Sector 5.
    Totuşi,  scopul 5 licee 5 muzee nu este reprezentat de competiţie, ci de motivarea elevilor pentru a accesa instituţii de cultură, mai ales în situaţia actuală în care, educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea lor. Tinerii trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale, acum când lumea digitală ne acaparează aproape total interesul şi devenim din ce în ce mai dependenţi de computer şi smartphone.
    5 licee  5 muzee şi-a propus să declanşeze mai întâi în rândul tinerilor o epidemie socială de vizitare a muzeelor, sub forma unui concurs între cinci licee din capitală. Lansat în anul 2008, proiectul a avut mult succes şi astfel, organizatorii împreună cu partenerii au fost încurajaţi să continue. Acum, la a zecea ediţie, 2 500 de liceeni, din 50 de şcoli bucureştene, deja s-au bucurat de oportunităţile oferite de proiect.
     
    Proiectul este o iniţiativă a ECDL ROMANIA, care organizează 5 licee  5 muze cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti prin Direcţia Cultură, Învăţamânt, Turism şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, promovând educaţia completă şi echilibrată a tinerilor din România.
    ECDL – European Computer Driving Licence este cel mai răspândit standard global de certificare a competenţelor digitale, cu recunoaştere internaţională în peste 100 de ţări de pe toate continentele lumii.
     
    Vă aşteptăm cu mult interes, miercuri, 14 iunie 2017, începând cu ora 11:00, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti (Şos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucureşti).
     
    Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
    Elena Chiru, Coordonator Proiect
    Tel.: 0213169922 / E-mail: elena.chiru@ecdl.ro / Web:
    www.ecdl.ro


    ECDL_2017_02_5Licee-5Muzee_Poster_A3_v01.jpg